Trump’s Iran Sanctions Are an Obvious Prelude to War

Trump’s Iran Sanctions Are an Obvious Prelude to War

Maybe Trump really thinks sanctions will produce a "better" Iran deal. More likely, they're designed to justify conflict.

By Conn Hallinan

May 26, 2018 "Information Clearing House" -  The question is: Has the Trump administration already made a decision to go to war with Iran, similar to the determination of the Bush administration to invade Iraq in the aftermath of the 9/11 attacks?

Predictions are dicey things, and few human institutions are more uncertain than war. But several developments have come together to suggest that the rationale for using sanctions to force a re-negotiation of the Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA) is cover for an eventual military assault by the U.S., Israel, and Saudi Arabia aimed at regime change in Tehran.

Sanctions Seem Designed to Fail

As clueless as the Trump administration is on foreign policy, the people around the White House — in particular National Security Advisor John Bolton — know that sanctions rarely produce results, and unilateral ones almost always fail.

Sanctions aimed at Cuba, North Korea, Iraq, and Libya did not dislodge any of those regimes and, in the case of North Korea, spurred Pyongyang into producing nuclear weapons. Iraq’s Saddam Hussein and Libya’s Muammar Gaddafi were eventually overthrown, but by American firepower, not sanctions (and with disastrous results).

The only case in which sanctions produced some results were those applied to Iran from 2010 to 2015. But that embargo was multi-lateral and included China, India, and one of Iran’s major customers, the European Union. When the U.S. unilaterally applied sanctions to Cuba, Iran, and Libya in 1996, the move was a conspicuous failure.

This time around, the White House has made no effort to involve other countries. The Trump plan is to use the power of the American economy to strong-arm nations into line. Back our sanctions, threatens the administration, or lose access to the U.S. market. And given that the world uses the dollar as its de-facto international currency, financial institutions may find themselves barred from using the Society for Worldwide Interbank Telecommunications (SWIFT), the American-controlled network that allows banks and finance centers to transfer money from country to county.

Those threats have not exactly panicked the rest of the world. China and India, which between them buy more than 1 million of the 2.1 million barrels of oil Iran produces each day, say they will ignore the sanctions. And according to Federica Mogherini, the EU’s foreign affairs minister, “The European Union is determined to act in accordance with its security interests and protect its economic investments.”

Adding up all the countries that will go along with the sanctions — including South Korea and Japan — will cut Tehran’s oil exports by 10 to 15 percent. That hurts, but it’s nothing like the 50 percent plus that Iran lost under the prior sanctions regime.

The War Party

In short, the sanctions won’t work, but were they really meant to?

It’s possible that the White House somehow thinks they will — delusion is a characteristic of the Oval Office these days — but other developments suggest the administration is already putting in place a plan that will lead from economic sanctions to bombing runs.

For starters, there’s the close coordination between the White House and Tel Aviv. Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu’s April 30 speech shortly before Trump withdrew from the Iran agreement was tailored to give Washington a casus belli to dump the agreement. Virtually all of what Netanyahu “revealed” about the Iranian nuclear program was old news, already known by U.S., Israeli, and European intelligence services.

Four days before Netanyahu’s speech Israeli Defense Minister Avigdor Lieberman met with his American counterparts and, according to Al Monitor, got a “green light” for any military action Tel Aviv might take against Iran.

The same day Lieberman was meeting with the Pentagon, U.S. Secretary of State Mike Pompeo told Saudi Arabia to end its campaign against Qatar because the Americans wanted the Gulf Cooperation Council (GCC) to be united around a campaign against Iran.

Each of these moves seems calculated to set the stage for a direct confrontation with Iran involving some combination of the U.S., Israel, and the two most aggressive members of the GCC, Saudi Arabia and the United Arab Emirates (UAE). The latter two are currently waging a brutal war on the Iranian-supported Houthis in Yemen, racking up thousands of civilian casualties.

The Likely Fallout

It’s almost impossible to imagine what the consequences of such a war might be.

On paper, it looks like a cakewalk for the anti-Tehran axis. Iran has an antiquated air force, a bunch of fast speedboats, and tanks that date back to the 1960s. The military budgets of the U.S., Israel, and the GCC are more than 58 times those of Iran. But, as the Prussian military theorist Carl von Clausewitz once remarked, the only thing one can determine in war is who fires the first shot.

Military might does not translate into an automatic win. After almost 17 years of war, the U.S. is still bogged down in Afghanistan, and it basically left Iraq with its tail between its legs. Indeed, the last time the American military indisputably won a war was in Grenada.

As for the GCC, in spite of more than two years of relentless warfare in Yemen, the monarchs are no nearer victory than they were when the war started. And in Lebanon, the Iranian-allied Hezbollah fought Israel to a stalemate in 2006.

While Iran doesn’t have much in the way of military force, it has 80 million people with a strong streak of nationalism who would certainly unite against any attacker. It would be impossible to “win” a war against Iran without resorting to a ground invasion.

But none of Iran’s antagonists have the capacity to carry that out. The Saudis have a dismal military record, and the UAE’s troops are stalemated in their campaign to take Yemen’s capital, Saana, from the rag-tag Houthi militia. The Israelis don’t have the troops — and, in any case, would never put them in harm’s way so far from home — and the Americans are not about to send in the Marines.

Most likely this would be a war of aircraft and missiles to destroy Iran’s military and civilian infrastructure. There’s little that Tehran could do to stop such an assault. Any planes it put up would be toast, its anti-aircraft weapons are obsolete, and its navy wouldn’t last long.

But flattening Tehran’s military isn’t winning a war, and Iran has other ways to strike back. The Iranians, for instance, have shown considerable skill at asymmetric warfare in Iraq, Syria, and Yemen, and Iran does have missiles of its own.

The real damage, however, will be the fallout from the war. The price of oil is already on the rise, and hostilities in the middle of one of the world’s largest petroleum repositories will likely send it through the roof. While that will be good for the GCC, high oil prices will put a dent into the economies of the EU, China, India, and even the United States.

What a war will almost certainly do is re-ignite Iran’s push to build a nuclear weapon. If that happens, Saudi Arabia will follow, and the world will be faced with several new nuclear powers in one of the most volatile regions of the world.

Halting the Inevitable

Which doesn’t mean war is inevitable.

The Trump administration hawks broke the JCPOA because they hoped Iran would then withdraw as well, giving the anti-Iranian axis an excuse to launch a war. Iranians are divided on this issue, with some demanding that Tehran accelerate its uranium enrichment program, while others defend the agreement.

Europe can play a key role here by firmly supporting the JCPOA and resisting the American sanctions, even if it means taking a financial hit. Some European firms, however, have already announced they will withdraw their investments.

The U.S. Congress can also help stop a war, although it will require members — mostly Democrats — to put aside their anti-Iranian bias and make common cause with the “stay in the pact” Europeans. This is a popular issue. A CNN poll found that 63 percent of Americans opposed withdrawing from the agreement.

It will also mean that the Congress — again, mainly Democrats — will have to challenge the role that Israel is playing. That will not be easy, but maybe not as difficult as it has been in the past. Israel’s brutality against Palestinians over the past month has won no friends except in the White House and the evangelical circuit, and Netanyahu has made it clear that he prefers Republicans to Democrats.

Lastly, Congress should cut the arms pipeline to the GCC and stop aiding the Saudis in their war on Yemen

If war comes, Americans will find themselves in the middle of an unwinnable conflict that will destabilize the Middle East and the world’s economy, and pour more of this country’s resources into yet another quagmire.

Foreign Policy In Focus columnist Conn Hallinan can be read at dispatchesfromtheedgeblog.wordpress.com and middleempireseries.wordpress.com.

 This article was originally published by "Foreign Policy In Focus" -  

Sancțiunile lui Trump din Iran sunt un preludiu evident pentru război 

Poate că Trump crede cu adevărat că sancțiunile vor produce o înțelegere "mai bună" cu Iranul. Mai probabil, sunt concepute pentru a justifica conflictul. 

De Conn Hallinan

26 mai 2018 " Casa de informare a informațiilor " -  Întrebarea este: Administrația Trump a luat deja o decizie de a merge la război cu Iranul, similar cu decizia administrației Bush de a invada Irakul în urma atacurilor din 11 septembrie?

Predicțiile sunt lucruri dizertative și puține instituții umane sunt mai incerte decât războiul. Dar mai multe evoluții s-au reunit pentru a sugera că rațiunea utilizării sancțiunilor pentru a forța o renegociere a Planului comun de acțiune comun (JCPOA) acoperă un eventual atac militar al SUA, Israel și Arabia Saudită vizând schimbarea regimului în Teheran.

Sancțiunile se consideră proiectate

Deoarece guvernul Trump nu are cunostinta cu politica externa, oamenii din jurul Casei Albe, in special Consilierul pentru Securitate Nationala, John Bolton , stiu ca sanctiunile rareori produc rezultate, iar cele unilaterale aproape intotdeauna ezesc.

Sancțiunile destinate Cubei, Coreei de Nord, Irakului și Libiei nu au eliminat niciunul dintre aceste regimuri și, în cazul Coreei de Nord, au determinat Pyongyangul să producă arme nucleare. Irakul Saddam Hussein și Muammar Gaddafi din Libia au fost în cele din urmă răsturnate, dar prin puterea de foc americană, nu sancțiuni (și cu rezultate dezastruoase).

Singurul caz în care sancțiunile au produs unele rezultate au fost cele aplicate Iranului între 2010 și 2015. Dar acest embargo a fost multilateral și a inclus China, India și unul dintre principalii clienți ai Iranului, Uniunea Europeană. Atunci când SUA a aplicat unilateral sancțiuni Cubei, Iranului și Libiei în 1996, mișcarea a fost un eșec evidente .

De această dată, Casa Albă nu a depus eforturi pentru a implica alte țări. Planul Trump este acela de a folosi puterea economiei americane pentru a intra în linie cu națiunile puternice. Înapoi sancțiunile noastre, amenință administrația sau pierd accesul pe piața americană. Și având în vedere că lumea folosește dolarul ca monedă internațională de facto, instituțiile financiare se pot opri să utilizeze Societatea pentru Telecomunicații Interbancare Internaționale (SWIFT), rețeaua americană care permite băncilor și centrelor financiare să transfere bani din țară în județ.

Aceste amenințări nu au panicat exact restul lumii. China și India, care între ele cumpără mai mult de 1 milion din cele 2,1 milioane de barili de petrol pe care Iranul le produce în fiecare zi, spun că vor ignora sancțiunile. Potrivit lui Federica Mogherini , ministrul afacerilor externe al UE, "Uniunea Europeană este hotărâtă să acționeze în conformitate cu interesele sale de securitate și să își protejeze investițiile economice".

Adăugarea tuturor țărilor care vor merge împreună cu sancțiunile - inclusiv Coreea de Sud și Japonia - va reduce exporturilede petrol ale Teheranului cu 10-15%. Asta doare, dar nu este nimic ca 50% plus că Iranul a pierdut sub regimul de sancțiuni anterioare.

Partidul de război

Pe scurt, sancțiunile nu vor funcționa, dar ar fi vrut cu adevărat?

Este posibil ca Casa Albă să creadă cumva că o vor face - iluzia este o caracteristică a Biroului Oval în zilele noastre - dar alte evoluții sugerează că administrația deja pune în aplicare un plan care va duce de la sancțiuni economice până la alergări.

Pentru început, există o strânsă coordonare între Casa Albă și Tel Aviv. Discursul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu din 30 aprilie, cu puțin timp înainte de retragerea Trumpului de la acordul din Iran, a fost adaptat pentru a oferi Washingtonului un casus belli pentru a renunța la acord. Practic, tot ceea ce Netanyahu "a dezvăluit" despre programul nuclear iranian a fost vești vechi , deja cunoscute de serviciile americane, israeliene și europene.

Cu patru zile înainte de discursul lui Netanyahu, ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, sa întâlnit cu omologii săi americani și, potrivit lui Al Monitor , a primit "o lumină verde" pentru orice acțiune militară pe care Tel Aviv ar putea să o ia împotriva Iranului.

În aceeași zi, Lieberman sa întâlnit cu Pentagonul, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat Arabiei Saudite că va înceta campania împotriva Qatarului, deoarece americanii au dorit ca Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC) să se unească în jurul unei campanii împotriva Iranului.

Fiecare dintre aceste mișcări pare să fie calculată pentru a crea o scenă pentru o confruntare directă cu Iranul care implică o combinație între SUA, Israel și cei doi membri cei mai agresivi ai CCG, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite (Emiratele Arabe Unite). Cei din urmă doi conduc în prezent un război brutal împotriva Houthei susținută de Iran din Yemen, care a dus la mii de victime civile.

Fallout-ul probabil

Este aproape imposibil să-ți imaginezi care ar fi consecințele unui astfel de război.

Pe hârtie, se pare ca un cakewalk pentru axa anti-Teheran. Iranul are o forță aeriană veche , o grămadă de bărci de viteză rapide și tancuri care datează din anii 1960. Bugeturile militare ale Statelor Unite, ale Israelului și ale GCC sunt de peste 58 de ori cele ale Iranului. Dar, după cum a remarcat cândva teoreticianul militar prusac Carl von Clausewitz, singurul lucru pe care îl poate determina în război este cel care declanșează prima lovitură.

Forța militară nu se traduce într-o victorie automată. După aproape 17 ani de război, SUA este încă blocată în Afganistan și, practic, a părăsit Irakul cu coada între picioare. Într-adevăr, ultima dată când armata americană a câștigat incontestabil un război, a fost în Grenada.

În ceea ce privește CCG, în ciuda a mai mult de doi ani de război neobosit în Yemen, monarhii nu sunt o victorie mai apropiată decât atunci când a început războiul. Iar în Liban, Hezbollahul aliat iranian a luptat împotriva Israelului pentru un impas în 2006.

În timp ce Iranul nu are prea multă forță militară, are 80 de milioane de persoane cu o puternică forță de naționalism care se vor uni cu siguranță împotriva oricărui atacator. Ar fi imposibil să "câștigi" un război împotriva Iranului fără a recurge la o invazie la sol.

Dar niciunul dintre antagoniștii Iranului nu are capacitatea de a realiza acest lucru. Saudiții au un record militar militar, iar trupele EAU sunt înfrânte în campania lor de a lua capitala Yemenului, Saana, din militia Hagi-ului. Israelienii nu au trupele - și, în orice caz, nu i-ar fi pus niciodată în pericol atât de departe de acasă - și americanii nu sunt pe punctul de a trimite în marină.

Cel mai probabil ar fi un război al avioanelor și rachetelor pentru a distruge infrastructura militară și civilă a Iranului. Sunt puține lucruri pe care Teheran le-ar putea face pentru a opri un astfel de atac. Toate avioanele pe care le-ar pune la dispoziție ar fi pâine prăjită, armele anti-avion sunt depășite, iar marina nu ar dura mult timp.

Dar aplatizarea armatei Teheranului nu câștigă război, iar Iranul are alte modalități de a lovi înapoi. Iranii, de exemplu, au demonstrat o abilitate considerabilă în războiul asimetric în Irak, Siria și Yemen, iar Iranul are rachete proprii.

Daunele reale, totuși, vor fi consecințele războiului. Prețul petrolului este deja în creștere, iar ostilitățile din mijlocul unuia dintre cele mai mari depozite de petrol din lume îl vor trimite probabil prin acoperiș. În timp ce acest lucru va fi bun pentru CCG, prețurile ridicate la petrol vor afecta economiile UE, China, India și chiar Statele Unite.

Ceea ce va face aproape sigur un război este reaprinderea impulsului Iranului de a construi o armă nucleară. Dacă se întâmplă acest lucru, Arabia Saudită va urma și lumea se va confrunta cu câteva noi puteri nucleare într-una din cele mai volatile regiuni ale lumii.

Oprirea inevitabilului

Ceea ce nu înseamnă război este inevitabil.

Șoimii administrației Trump au rupt JCPOA pentru că speră că Iranul se va retrage și el, dând axei anti-iraniene o scuză pentru a lansa un război. Iranienii sunt împărțiți în această chestiune, cu unii îndemnați ca Teheranul să-și accelereze programul de îmbogățire a uraniului, în timp ce alții apără acordul.

Europa poate juca un rol-cheie aici sprijinind cu fermitate JCPOA și rezistând sancțiunilor americane, chiar dacă aceasta înseamnă a avea un impact financiar. Unele firme europene au anunțat deja că își vor retrage investițiile.

Congresul american poate, de asemenea, să ajute la oprirea unui război, deși va cere membrilor - în cea mai mare parte democraților - să pună deoparte părtinirea anti-iraniană și să facă o cauză comună cu europenii "rămân în pact". Aceasta este o problemă populară. Un sondaj CNN a constatat că 63% dintre americani s-au opus retragerii din acord.

Aceasta va însemna, de asemenea, că Congresul - din nou, în principal democrații - va trebui să conteste rolul pe care îl joacă Israelul. Acest lucru nu va fi ușor, dar poate nu atât de dificil ca în trecut. Frăția Israelului împotriva palestinienilor în ultima lună nu a câștigat prieteni decât în ​​Casa Albă și în circuitul evanghelic, iar Netanyahu a precizat că preferă republicanii față de democrați.

În cele din urmă, Congresul ar trebui să taie conducta de arme la GCC și să nu mai ajute pe saudiți în războiul lor asupra Yemenului

Dacă vine războiul, americanii se vor afla în mijlocul unui conflict unwinnable care va destabiliza Orientul Mijlociu și economia mondială și va turna mai multe resurse din această țară într-un alt mlaștină.

Politicianul din domeniul politicii externe Conn Hallinan poate fi citit la expeditionsfromtheedgeblog.wordpress.com și middleempireseries.wordpress.com .

 Acest articol a fost inițial publicat de " Politica externă în centrul atenției " -