Trump’s Iran Sanctions Are
an Obvious Prelude to War
Maybe Trump really thinks sanctions will produce a "better"
Iran deal. More likely, they're designed to justify conflict.
By Conn Hallinan
May 26,
2018 "Information Clearing House" - The question is: Has the Trump administration already
made a decision to go to war with Iran, similar to the determination of the
Bush administration to invade Iraq in the aftermath of the 9/11 attacks?
Predictions
are dicey things, and few human institutions are more uncertain than war. But
several developments have come together to suggest that the rationale for using
sanctions to force a re-negotiation of the Joint Comprehensive Plan of Action
(JCPOA) is cover for an eventual military assault by the U.S., Israel, and
Saudi Arabia aimed at regime change in
Tehran.
Sanctions Seem Designed to
Fail
As
clueless as the Trump administration is on foreign policy, the people around
the White House — in particular National Security Advisor John Bolton —
know that sanctions rarely produce results, and unilateral ones almost always
fail.
Sanctions
aimed at Cuba, North Korea, Iraq, and Libya did not dislodge any of those
regimes and, in the case of North Korea, spurred Pyongyang into producing
nuclear weapons. Iraq’s Saddam Hussein and Libya’s Muammar Gaddafi were
eventually overthrown, but by American firepower, not sanctions (and with
disastrous results).
The only
case in which sanctions produced some results were those applied to Iran from
2010 to 2015. But that embargo was multi-lateral and included China, India, and
one of Iran’s major customers, the European Union. When the U.S. unilaterally
applied sanctions to Cuba, Iran, and Libya in 1996, the move was a conspicuous
failure.
This time around, the White House has made no effort to involve other
countries. The Trump plan is to use the power of the American economy to
strong-arm nations into line. Back our sanctions, threatens the administration,
or lose access to the U.S. market. And given that the world uses the dollar as
its de-facto international currency, financial institutions may find themselves
barred from using the Society for Worldwide Interbank Telecommunications
(SWIFT), the American-controlled network that allows banks and finance centers
to transfer money from country to county.
Those
threats have not exactly panicked the rest of the world. China and India, which
between them buy more than 1 million of the 2.1 million barrels of oil Iran
produces each day, say they will ignore the sanctions. And according to Federica
Mogherini, the EU’s foreign affairs minister, “The European Union is
determined to act in accordance with its security interests and protect its
economic investments.”
Adding up
all the countries that will go along with the sanctions — including South Korea
and Japan — will cut Tehran’s oil exports by
10 to 15 percent. That hurts, but it’s nothing like the 50 percent plus that
Iran lost under the prior sanctions regime.
The
War Party
In short,
the sanctions won’t work, but were they really meant to?
It’s
possible that the White House somehow thinks they will — delusion is a
characteristic of the Oval Office these days — but other developments suggest
the administration is already putting in place a plan that will lead from
economic sanctions to bombing runs.
For starters,
there’s the close coordination between the White House and Tel Aviv. Israeli
Prime Minister Benjamin Netanyahu’s April 30 speech shortly before Trump
withdrew from the Iran agreement was tailored to give Washington a casus belli to
dump the agreement. Virtually all of what Netanyahu “revealed” about the
Iranian nuclear program was old news,
already known by U.S., Israeli, and European intelligence services.
Four days
before Netanyahu’s speech Israeli Defense Minister Avigdor Lieberman met with
his American counterparts and, according to Al Monitor,
got a “green light” for any military action Tel Aviv might take against Iran.
The same
day Lieberman was meeting with the Pentagon, U.S. Secretary of State Mike Pompeo told
Saudi Arabia to end its campaign against Qatar because the Americans wanted the
Gulf Cooperation Council (GCC) to be united around a campaign against Iran.
Each of
these moves seems calculated to set the stage for a direct confrontation with
Iran involving some combination of the U.S., Israel, and the two most
aggressive members of the GCC, Saudi Arabia and the United Arab Emirates (UAE).
The latter two are currently waging a brutal war on the Iranian-supported
Houthis in Yemen, racking up thousands of civilian casualties.
The
Likely Fallout
It’s
almost impossible to imagine what the consequences of such a war might be.
On paper,
it looks like a cakewalk for the anti-Tehran axis. Iran has an antiquated air
force, a bunch of fast speedboats, and tanks that date back to the 1960s. The
military budgets of the U.S., Israel, and the GCC are more than 58 times those
of Iran. But, as the Prussian military theorist Carl von Clausewitz once
remarked, the only thing one can determine in war is who fires the first shot.
Military
might does not translate into an automatic win. After almost 17 years of war,
the U.S. is still bogged down in Afghanistan, and it basically left Iraq with
its tail between its legs. Indeed, the last time the American military
indisputably won a war was in Grenada.
As for
the GCC, in spite of more than two years of relentless warfare in Yemen, the
monarchs are no nearer victory than they were when the war started. And in
Lebanon, the Iranian-allied Hezbollah fought Israel to a stalemate in 2006.
While
Iran doesn’t have much in the way of military force, it has 80 million people
with a strong streak of nationalism who
would certainly unite against any attacker. It would be impossible to “win” a
war against Iran without resorting to a ground invasion.
But none
of Iran’s antagonists have the capacity to carry that out. The Saudis have a
dismal military record, and the UAE’s troops are stalemated in their campaign
to take Yemen’s capital, Saana, from the rag-tag Houthi militia. The Israelis
don’t have the troops — and, in any case, would never put them in harm’s way so
far from home — and the Americans are not about to send in the Marines.
Most
likely this would be a war of aircraft and missiles to destroy Iran’s military
and civilian infrastructure. There’s little that Tehran could do to stop such
an assault. Any planes it put up would be toast, its anti-aircraft weapons are
obsolete, and its navy wouldn’t last long.
But
flattening Tehran’s military isn’t winning a war, and Iran has other ways to
strike back. The Iranians, for instance, have shown considerable skill at
asymmetric warfare in Iraq, Syria, and Yemen, and Iran does have missiles of
its own.
The real
damage, however, will be the fallout from the war. The price of oil is already
on the rise, and hostilities in the middle of one of the world’s largest
petroleum repositories will likely send it through the roof. While that will be
good for the GCC, high oil prices will put a dent into
the economies of the EU, China, India, and even the United States.
What a
war will almost certainly do is re-ignite Iran’s push to build a nuclear
weapon. If that happens, Saudi Arabia will follow, and the world will be faced
with several new nuclear powers in one of the most volatile regions of the
world.
Halting
the Inevitable
Which
doesn’t mean war is inevitable.
The Trump
administration hawks broke the JCPOA because they hoped Iran would then
withdraw as well, giving the anti-Iranian axis an excuse to launch a war.
Iranians are divided on
this issue, with some demanding that Tehran accelerate its uranium enrichment
program, while others defend the agreement.
Europe can
play a key role here by firmly supporting the JCPOA and resisting the American
sanctions, even if it means taking a financial hit. Some European firms,
however, have already announced they will withdraw their investments.
The U.S.
Congress can also help stop a war, although it will require members — mostly
Democrats — to put aside their anti-Iranian bias and make common cause with the
“stay in the pact” Europeans. This is a popular issue. A CNN poll found
that 63 percent of Americans opposed withdrawing from the agreement.
It will
also mean that the Congress — again, mainly Democrats — will have to challenge
the role that Israel is playing. That will not be easy, but maybe not as
difficult as it has been in the past. Israel’s brutality against Palestinians
over the past month has won no friends except in the White House and the
evangelical circuit, and Netanyahu has made it clear that he prefers
Republicans to Democrats.
Lastly,
Congress should cut the arms pipeline to the GCC and stop aiding the Saudis in
their war on Yemen
If war
comes, Americans will find themselves in the middle of an unwinnable conflict
that will destabilize the Middle East and the world’s economy, and pour more of
this country’s resources into yet another quagmire.
Foreign Policy In
Focus columnist Conn Hallinan can be read at dispatchesfromtheedgeblog.wordpress.com and middleempireseries.wordpress.com.
Sancțiunile lui Trump din
Iran sunt un preludiu evident pentru război
Poate că Trump crede cu adevărat că sancțiunile vor produce o înțelegere
"mai bună" cu Iranul. Mai probabil, sunt concepute pentru a
justifica conflictul.
De Conn Hallinan
26 mai
2018 " Casa de informare a informațiilor " - Întrebarea este: Administrația Trump a luat deja o
decizie de a merge la război cu Iranul, similar cu decizia administrației Bush
de a invada Irakul în urma atacurilor din 11 septembrie?
Predicțiile
sunt lucruri dizertative și puține instituții umane sunt mai incerte decât
războiul. Dar mai multe evoluții s-au reunit pentru a sugera că rațiunea
utilizării sancțiunilor pentru a forța o renegociere a Planului comun de
acțiune comun (JCPOA) acoperă un eventual atac militar al SUA, Israel și Arabia
Saudită vizând schimbarea
regimului în Teheran.
Sancțiunile se consideră
proiectate
Deoarece
guvernul Trump nu are cunostinta cu politica externa, oamenii din jurul Casei
Albe, in special Consilierul pentru Securitate Nationala, John Bolton ,
stiu ca sanctiunile rareori produc rezultate, iar cele unilaterale aproape
intotdeauna ezesc.
Sancțiunile
destinate Cubei, Coreei de Nord, Irakului și Libiei nu au eliminat niciunul
dintre aceste regimuri și, în cazul Coreei de Nord, au determinat Pyongyangul
să producă arme nucleare. Irakul Saddam Hussein și Muammar Gaddafi din
Libia au fost în cele din urmă răsturnate, dar prin puterea de foc americană,
nu sancțiuni (și cu rezultate dezastruoase).
Singurul
caz în care sancțiunile au produs unele rezultate au fost cele aplicate
Iranului între 2010 și 2015. Dar acest embargo a fost multilateral și a inclus
China, India și unul dintre principalii clienți ai Iranului, Uniunea
Europeană. Atunci când SUA a aplicat unilateral sancțiuni Cubei, Iranului
și Libiei în 1996, mișcarea a fost un eșec
evidente .
De
această dată, Casa Albă nu a depus eforturi pentru a implica alte
țări. Planul Trump este acela de a folosi puterea economiei americane
pentru a intra în linie cu națiunile puternice. Înapoi sancțiunile
noastre, amenință administrația sau pierd accesul pe piața americană. Și
având în vedere că lumea folosește dolarul ca monedă internațională de facto,
instituțiile financiare se pot opri să utilizeze Societatea pentru
Telecomunicații Interbancare Internaționale (SWIFT), rețeaua americană care
permite băncilor și centrelor financiare să transfere bani din țară în județ.
Aceste
amenințări nu au panicat exact restul lumii. China și India, care între
ele cumpără mai mult de 1 milion din cele 2,1 milioane de barili de petrol pe
care Iranul le produce în fiecare zi, spun că vor ignora sancțiunile. Potrivit
lui Federica
Mogherini , ministrul afacerilor externe al UE, "Uniunea
Europeană este hotărâtă să acționeze în conformitate cu interesele sale de
securitate și să își protejeze investițiile economice".
Adăugarea
tuturor țărilor care vor merge împreună cu sancțiunile - inclusiv Coreea de Sud
și Japonia - va reduce exporturilede petrol ale
Teheranului cu 10-15%. Asta doare, dar nu este nimic ca 50% plus că
Iranul a pierdut sub regimul de sancțiuni anterioare.
Partidul
de război
Pe scurt,
sancțiunile nu vor funcționa, dar ar fi vrut cu adevărat?
Este
posibil ca Casa Albă să creadă cumva că o vor face - iluzia este o
caracteristică a Biroului Oval în zilele noastre - dar alte evoluții sugerează
că administrația deja pune în aplicare un plan care va duce de la sancțiuni
economice până la alergări.
Pentru
început, există o strânsă coordonare între Casa Albă și Tel Aviv. Discursul
prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu din 30 aprilie, cu puțin timp
înainte de retragerea Trumpului de la acordul din Iran, a fost adaptat pentru a
oferi Washingtonului un casus belli pentru a
renunța la acord. Practic, tot ceea ce Netanyahu "a
dezvăluit" despre programul nuclear iranian a fost vești vechi ,
deja cunoscute de serviciile americane, israeliene și europene.
Cu patru
zile înainte de discursul lui Netanyahu, ministrul israelian al apărării,
Avigdor Lieberman, sa întâlnit cu omologii săi americani și, potrivit lui Al Monitor ,
a primit "o lumină verde" pentru orice acțiune militară pe care Tel
Aviv ar putea să o ia împotriva Iranului.
În
aceeași zi, Lieberman sa întâlnit cu Pentagonul, secretarul de stat al
SUA, Mike Pompeo, a declarat
Arabiei Saudite că va înceta campania împotriva Qatarului, deoarece americanii
au dorit ca Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC) să se unească în jurul
unei campanii împotriva Iranului.
Fiecare
dintre aceste mișcări pare să fie calculată pentru a crea o scenă pentru o
confruntare directă cu Iranul care implică o combinație între SUA, Israel și
cei doi membri cei mai agresivi ai CCG, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe
Unite (Emiratele Arabe Unite). Cei din urmă doi conduc în prezent un
război brutal împotriva Houthei susținută de Iran din Yemen, care a dus la mii
de victime civile.
Fallout-ul
probabil
Este
aproape imposibil să-ți imaginezi care ar fi consecințele unui astfel de
război.
Pe
hârtie, se pare ca un cakewalk pentru axa anti-Teheran. Iranul are
o forță aeriană veche ,
o grămadă de bărci de viteză rapide și tancuri care datează din anii
1960. Bugeturile militare ale Statelor Unite, ale Israelului și ale GCC
sunt de peste 58 de ori cele ale Iranului. Dar, după cum a remarcat cândva
teoreticianul militar prusac Carl von Clausewitz, singurul lucru pe care îl
poate determina în război este cel care declanșează prima lovitură.
Forța
militară nu se traduce într-o victorie automată. După aproape 17 ani de
război, SUA este încă blocată în Afganistan și, practic, a părăsit Irakul cu
coada între picioare. Într-adevăr, ultima dată când armata americană a
câștigat incontestabil un război, a fost în Grenada.
În ceea
ce privește CCG, în ciuda a mai mult de doi ani de război neobosit în Yemen,
monarhii nu sunt o victorie mai apropiată decât atunci când a început
războiul. Iar în Liban, Hezbollahul aliat iranian a luptat împotriva
Israelului pentru un impas în 2006.
În timp
ce Iranul nu are prea multă forță militară, are 80 de milioane de persoane cu o
puternică forță de naționalism care
se vor uni cu siguranță împotriva oricărui atacator. Ar fi imposibil să
"câștigi" un război împotriva Iranului fără a recurge la o invazie la
sol.
Dar
niciunul dintre antagoniștii Iranului nu are capacitatea de a realiza acest
lucru. Saudiții au un record militar militar, iar trupele EAU sunt
înfrânte în campania lor de a lua capitala Yemenului, Saana, din militia
Hagi-ului. Israelienii nu au trupele - și, în orice caz, nu i-ar fi pus
niciodată în pericol atât de departe de acasă - și americanii nu sunt pe
punctul de a trimite în marină.
Cel mai
probabil ar fi un război al avioanelor și rachetelor pentru a distruge
infrastructura militară și civilă a Iranului. Sunt puține lucruri pe care
Teheran le-ar putea face pentru a opri un astfel de atac. Toate avioanele
pe care le-ar pune la dispoziție ar fi pâine prăjită, armele anti-avion sunt
depășite, iar marina nu ar dura mult timp.
Dar
aplatizarea armatei Teheranului nu câștigă război, iar Iranul are alte
modalități de a lovi înapoi. Iranii, de exemplu, au demonstrat o abilitate
considerabilă în războiul asimetric în Irak, Siria și Yemen, iar Iranul are
rachete proprii.
Daunele
reale, totuși, vor fi consecințele războiului. Prețul petrolului este deja
în creștere, iar ostilitățile din mijlocul unuia dintre cele mai mari depozite
de petrol din lume îl vor trimite probabil prin acoperiș. În timp ce acest
lucru va fi bun pentru CCG, prețurile ridicate la petrol vor afecta economiile
UE, China, India și chiar Statele Unite.
Ceea ce
va face aproape sigur un război este reaprinderea impulsului Iranului de a
construi o armă nucleară. Dacă se întâmplă acest lucru, Arabia Saudită va
urma și lumea se va confrunta cu câteva noi puteri nucleare într-una din cele
mai volatile regiuni ale lumii.
Oprirea
inevitabilului
Ceea ce
nu înseamnă război este inevitabil.
Șoimii
administrației Trump au rupt JCPOA pentru că speră că Iranul se va retrage și
el, dând axei anti-iraniene o scuză pentru a lansa un război. Iranienii
sunt împărțiți în
această chestiune, cu unii îndemnați ca Teheranul să-și accelereze programul de
îmbogățire a uraniului, în timp ce alții apără acordul.
Europa poate
juca un rol-cheie aici sprijinind cu fermitate JCPOA și rezistând sancțiunilor
americane, chiar dacă aceasta înseamnă a avea un impact financiar. Unele
firme europene au anunțat deja că își vor retrage investițiile.
Congresul
american poate, de asemenea, să ajute la oprirea unui război, deși va cere
membrilor - în cea mai mare parte democraților - să pună deoparte părtinirea
anti-iraniană și să facă o cauză comună cu europenii "rămân în
pact". Aceasta este o problemă populară. Un sondaj CNN a constatat
că 63% dintre americani s-au opus retragerii din acord.
Aceasta va însemna, de
asemenea, că Congresul - din nou, în principal democrații - va trebui să
conteste rolul pe care îl joacă Israelul. Acest lucru nu va fi ușor, dar
poate nu atât de dificil ca în trecut. Frăția Israelului împotriva
palestinienilor în ultima lună nu a câștigat prieteni
decât în Casa Albă și în circuitul evanghelic, iar Netanyahu a precizat că
preferă republicanii față de democrați.
În cele
din urmă, Congresul ar trebui să taie conducta de arme la GCC și să nu mai
ajute pe saudiți în războiul lor asupra Yemenului
Dacă vine
războiul, americanii se vor afla în mijlocul unui conflict unwinnable care va
destabiliza Orientul Mijlociu și economia mondială și va turna mai multe
resurse din această țară într-un alt mlaștină.
Politicianul din
domeniul politicii externe Conn Hallinan poate fi citit la expeditionsfromtheedgeblog.wordpress.com și middleempireseries.wordpress.com .