SUA și Israel: divergente Interese
Prin Lawrence Davidson
10 aprilie 2015 " ICH "- Acesta este adesea susținut că baza relațiilor SUA-Israel se află în Dar ceea ce are de fapt relația împreună este un aspect sistemică a politicii americane" preocupări și interese comune. "- sistemul de lobby interes special iar banii care se află la baza.
Această practică este aproape la fel de vechi ca țară în sine, iar lobby-ul sionist este o dribleze-maestru la exploatarea acestui sistem. Cu hotărârile Curții Supreme spunându-ne că cheltuielile politic și donații sunt forme de exprimare libera, acest aspect destul de perversă a politicii SUA nu se va schimba în viitorul apropiat.
Prin urmare, s-ar presupune că prezenta deteriorarea relațiilor dintre Obama Casa Albă și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, la fel de racoritor cum este, reprezintă doar o cadere de temporar, mai degrabă decât o încălcare permanent în alianța dintre cele două țări. Ei bine, poate, dar obtinerea relația înapoi la status quo ante poate fi mai greu decât mulți așteaptă.
De exemplu, la 29 martie, New York Times a raportat că fostul secretar de stat Hillary Clinton sa întâlnit cu Malcolm Hoenlein, vice-presedinte executiv al Conferinței președinților din majore americane Organizațiile evreiești să îl lase să știe că ea vrea să "îmbunătățească relațiile cu Israelul . "Această afirmație este un fel de o condiție prealabilă standard pentru oricine de planificare pentru a candida la președinție în 2016.
Deși nu a existat nici elaborarea în ședința provenind din biroul lui Clinton, domnul Hoenlein a fost destul de viitoare. Potrivit lui, "secretarul Clinton crede că trebuie să colaborăm pentru a reveni relația americano-israeliene special pentru o poziție constructivă, pentru a ajunge înapoi la preocupările de bază comune și interese."
Dornic de gândire deoparte, este că într-adevăr posibil? În timp ce Clinton este acordat la interesul ei politic în menținerea hol sionist bipartizana în 2016, domnul Hoenlein pare orb la faptul că Statele Unite și Israel nu mai are nici un "preocupări comune și interese" în Orientul Mijlociu. De fapt, sa uitat la el în mod obiectiv, "preocupările și interesele" lor sunt acum în opoziție.
Un obiectiv major de politică externă din 2001
De la atacurile teroriste din 2001, un obiectiv major de politică externă a guvernului SUA a fost urmărirea și distrugerea organizației extremiste sunnite Al-Qaida și ramurile sale. În acest scop americanii au invadat Afganistanul în 2001 și, mai problematic, Irak, în 2003.
Cele mai populare frustrările care au rezultat din aceste războaie au adus Barack Obama la președinția în 2008, în scopul de a schimba tactica, dar nu poarta adversă. Cu alte cuvinte, publicul american încă aprobat de a merge după al-Qaeda, dar au fost obosit de costisitoare luare război abordare caracteristică republicani Bush și consilierii lor neoconservatoare.
În adevăr abordarea Bush de invazie și "schimbare de regim" s-au dovedit dezastruos contra-productiv. Aceasta a provocat prăbușirea a stabilității politice atât în Afganistan și Irak, creând astfel aspiratoare de putere, care au devenit motive de reproducere pentru al-Qaeda.
Obama a raționalizat campania anti-al-Qaeda. El a încheiat nepopular ocuparea american în Irak și lichidarea războiului din Afganistan. În locul lor a înlocuit război trântor . Trântorii ucide jihadiști (și mult mai mult oameni, precum și) cu nici un risc mare de a vieti americane (deși dăuna sănătății psihologice a jockey informatice de ghidare aceste modele de avioane armă este cu siguranță un cost).
Tocmai ai pilota distanță dronele până la locul în care informatorii tai spun tinta ta se întâmplă să fie (petrecere, vizită de familie, de nunta, etc), precum și lansa rachete de drona a în acel loc. Simplă, cu excepția faptului că, în medie, drone ucide 28 de civili pentru fiecare individ inamic ei țintă. De fapt, asta este ceea ce Statele Unite făcea în Yemen înainte saudiții au început prezente lor, mult mai fără discernământ, campanie bombardarea (folosind avioane reali) în toată această țară.
Aliații SUA din regiune, în special Israel și Arabia Saudită, au avut nici o problema cu atacurile cu drone împotriva al-Qaeda până în 2011. Asta a fost atunci când războiul civil a izbucnit în Siria și când Al-Qaida și ramurile sale au apărut pentru a lupta împotriva crenelat Regimul Assad la Damasc.
Țineți minte că Assad a fost văzut ca un dușman al lui Israel. Siria a cerut ajutor de la șiită Hezbollah Iran și (de asemenea, dușmani ai lui Israel). Curând lupta răspândit peste graniță, în nordul Irakului, iar guvernul irakian, de asemenea, a cerut ajutor de la Iran.
Din punct de vedere american, anti-al-Qaeda, lucrurile au început să arate foarte rău. ISIS(aka statul Islamic Irak și Levant), un al-Qaeda inspirat de circulație care operează în ambele Siria și Irak, sa declarat "nou califat "și a început să ia și țineți teritoriu în timp ce tăierea capetele tuturor celor care au primit în cale.
Administrația Obama nu a vrut să se întoarcă într-un alt război Orientul Mijlociu (aveau încă trupe reziduale pe teren în Afganistan), dar, din fericire ", ghete pe teren" s-au dovedit inutile. De ce? Pentru că a fost un alt drept putere în regiune dispus pentru a ridica moale - o putere care era la fel de mult un dușman al-Qaeda ca SUA a fost. Această putere a fost Iran.
Asta însemna că cu siguranță până în 2014 în Statele Unite și Iran înțeles că acestea au fost de aceeași parte a unei lupte care, în SUA, a reprezentat o preocupare principală a poporului american în ultimii 15 ani.
Pe partea iraniană preocupare a fost chiar mai direct, deoarece comportamentul agresiv al ISIS amenințat de frontieră vestul Iranului, precum și aliatul său libanez, Hezbollah. Având în vedere această situație, ultimul lucru pe care ambele țări vrut a fost ostilități deschise cu fiecare alte. Asta a încurajat ambele părți să lucreze din greu pentru a soluționa disputa energie nucleară iraniană.
Divergențele
Din păcate, Israel, și, prin extensie lobby sionist american, și-a pierdut interesul pentru preocupările SUA cu privire la al-Qaeda. Într-adevăr, Tel Aviv a venit să ia punctul de vedere opus, văzând unele merit în teroriștii islamici, atâta timp cât acestea au fost suniti.
Unul trebuie să țină cont de faptul că israelienii sunt obsedati de șiiți Iranul și programul său energiei nucleare, care prim-ministrul Benjamin Netanyahu a proclamat isteric un pericol pentru supravietuirea Israelului. Din acest punct de vedere orice inamic al Iranului este un prieten al Israelului - chiar dacă este al-Qaeda.
Într-adevăr, în 2013 Michael Oren , ambasadorul israelian apoi în Statele Unite ale Americii (de fapt, el a crescut în West Orange, New Jersey), a declarat pentru Jerusalem Post, "Ne-am dorit mereu Bashar Assad de a merge, am preferat mereu băieții răi care nu erai" T susținută de Iran pentru băieții răi care au fost sprijinite de Iran. "
Un an mai târziu, Oren a fost la o conferință Institutul Aspen și a declarat că Israelul ar prefera victoria ISIS la continuarea unei Assad iranian sprijinit. Nici israelienii au fost timid despre care acționează pe această preferință . Ei au stabilit un pact de neagresiune cu o filială a sirian al-Qaeda numit Frontul al-Nusra, îngrijiți al-Nusra răniți în spitale israeliene, și montate atacuri asupra forțelor libaneze și iraniene opuse al-Nusra.
Deci, cel puțin în Siria, Israel sprijină în mod activ un grup care a avut, într-o încarnare mai devreme, atacat SUA - cel care reprezintă forțele care prezintă încă un risc major la nivel mondial pentru securitate din SUA. Poate că cineva ar trebui să actualizeze Congres cu privire la acest punct.
Această rearanjare de aliați a făcut pentru bedfellows ciudat - nu numai în SUA și Iran, dar, de asemenea, Israel și Arabia Saudită. Și asta ne aduce la situația actuală din Yemen. Până la recentele lovituri aeriene saudite din Yemen, țara a fost site-ul cel mai activ de atacuri drone SUA împotriva agenți al-Qaeda.
Dar saudiții nu văd războiul al-Qaeda ca mai important decât israelienii. Principala lor preocupare este, încă o dată, șiit Iran pe care le văd la fel de mult mai mult decât un dușman fie jihadiști și sioniști. Deci, saudiții au aruncat un acces de furie temperament peste recenta afacere de peste programul nuclear al Iranului.
O parte din actorie lor în era să spună Washington pentru a trage operatorii săi drone din Yemen pentru că saudiții au de gând să bombardeze țara și în special populația șiită Houthi la distrugere. Ruină desigur, înseamnă crearea unui vid de putere în Yemen, și la fel ca în Siria și Irak, aspiratoare de putere a crea teren propice ideal pentru grupuri extremiste, cum ar fi al-Qaeda.
În cele din urmă, există rapoarte neconfirmate că cel puțin o parte din muniții saudiții sunt în scădere pe Yemen sunt făcute în Israel.
Evident reale "preocupările și interesele" ale Statelor Unite în Orientul Mijlociu au deviat considerabil de cele ale lui Israel. Ca o consecință Israel este acum tare plângându-se că Washingtonul a abandonat-l.
Ei bine, Washington s-ar putea face bine pentru a juca același joc - să se plângă tare despre comportamentul tradator Israelului. La urma urmei, ne dă această țară o mulțime de bani și arme și acum israelienii au ales să sprijine inamicului binefăcătorul lor.
Putem conta pe hol sionist pentru a încerca să umbri acest fapt. Și, având în vedere că puterea lor financiară și ideologică ajută la forma de auto-servire intereselor politice în Congres, ele pot fi în măsură să-l scoate, cel puțin în acel loc. Acestea sunt, de asemenea, sprijină financiar republicanii atunci când vine vorba de 2016 cursa prezidențială. Poate acei politicieni care susțin punctul de vedere israelian câștiga aceste alegeri?
Să sperăm că, punctul de vedere al Israelului se va dovedi acum a fi o vinde greu atunci când vine vorba de alegătorului american. Recentul acord cu Iranul a creat o nouă realitate pentru politica externă a țării - una care este în concordanță cu popular dorința de nu mai americane implicare militară în Orientul Mijlociu.
Acesta va fi dificil pentru politicieni cumparat-off, chiar și cele aliate cu Fox TV, să arunce totul în marșarier și declare Al-Qaeda un aliat și Iran încă dușmanul de moarte. Cu ceva noroc, care se va traduce în eșec politic în 2016 pentru oricine care vrea să anuleze noul acord cu Iranul.
Lawrence Davidson este un profesor pensionat de istorie de la Chester Universitatea de Vest din West Chester PA. Cercetarile sale academice axat pe istoria relațiilor externe americane cu Orientul Mijlociu. A predat cursuri de istorie Orientul Mijlociu, istoria științei și istoria intelectuală europeană modernă. http://www.tothepointanalyses.com/
The U.S. and Israel: Diverging Interests
By Lawrence Davidson
April 10, 2015 "ICH" - It is often alleged that the basis for U.S.-Israeli relations lies in “shared concerns and interests.” But what really holds the relationship together is a systemic aspect of American politics – the system of special interest lobbying and the money that underlies it.
That practice is just about as old as the country itself, and the Zionist lobby is a past-master at exploiting this system. With the Supreme Court rulings telling us that political spending and donations are forms of free speech, this rather perverse aspect of U.S. politics is not going to change in the foreseeable future.
Therefore, one would assume that the present deterioration in relations between the Obama White House and Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu, as refreshing as it is, only represents a temporary glitch rather than a permanent breach in the alliance between the two countries. Well, perhaps, but getting the relationship back to the status quo ante may be harder than many expect.
For example, on March 29, the New York Times reported that former Secretary of State Hillary Clinton met with Malcolm Hoenlein, executive vice chairman of the Conference of Presidents of Major American Jewish Organizations to let him know that she wants to “improve relations with Israel.” That sort of statement is a standard prerequisite for anyone planning to run for the presidency in 2016.
While there was no elaboration on the meeting coming from Clinton’s office, Mr. Hoenlein was quite forthcoming. According to him, “Secretary Clinton thinks we need to all work together to return the special U.S.-Israeli relationship to a constructive footing, to get back to basic shared concerns and interests.”
Wishful thinking aside, is that really possible? While Clinton is attuned to her political interest in keeping the Zionist lobby bipartisan in 2016, Mr. Hoenlein seems blind to the fact that the U.S. and Israel no longer have any “shared concerns and interests” in the Middle East. In fact, looked at it objectively, their “concerns and interests” are now in opposition.
A Major Foreign Policy Goal since 2001
Since the terrorist attacks of 2001, a major foreign policy goal of the U.S. government has been the pursuit and destruction of the Sunni extremist organization al-Qaeda and its offshoots. To that end the Americans invaded Afghanistan in 2001 and, more problematically, Iraq in 2003.
The popular frustrations that resulted from those wars brought Barack Obama to the presidency in 2008 in order to change tactics but not the goal. In other words, the American public still approved of going after al-Qaeda, but were tired of the costly war-making approach characteristic of the Bush Republicans and their neoconservative advisers.
In truth the Bush approach of invasion and “regime change” proved disastrously counter-productive. It caused the collapse of political stability in both Afghanistan and Iraq thus creating power vacuums that became breeding grounds for al-Qaeda.
Obama rationalized the anti-al-Qaeda campaign. He ended the unpopular American occupation of Iraq and wound down the Afghan War. In their places he substituted drone warfare. Drones kill jihadists (and a lot more folks as well) with no great risk to American lives (though harm to the psychological health of the computer jockeys guiding these weaponized model airplanes is certainly a cost).
You just remotely steer the drones to the place where your informants say your target happens to be (dinner party, family visit, wedding, etc.) and launch the drone’s missiles into that spot. Straightforward, except for the fact that, on average, drones kill 28 civilians for every enemy individual they target. In fact, that is what the U.S. was doing in Yemen before the Saudis started their present, much more indiscriminate, bombing campaign (using real airplanes) throughout that country.
U.S. allies in the region, specifically Israel and Saudi Arabia, had no problem with the drone attacks against al-Qaeda until 2011. That was when civil war broke out in Syria and when al-Qaeda and its offshoots showed up to fight against the embattled Assad regime in Damascus.
Keep in mind that Assad was seen as an enemy of Israel. Syria called for help from Shiite Iran and Hezbollah (also enemies of Israel). Soon the fighting spread across the border into northern Iraq, and the Iraqi government also called for help from Iran.
From an American, anti-al-Qaeda perspective, things began to look really bad. ISIS (aka the Islamic State of Iraq and the Levant), an al-Qaeda inspired movement operating in both Syria and Iraq, declared itself the “new caliphate” and started to take and hold territory while cutting off the heads of anyone who got in the way.
The Obama administration did not want to go back into another Middle East war (they still had residual troops on the ground in Afghanistan) but fortunately “boots on the ground” proved unnecessary. Why? Because there was another power right in the region willing to pick up the slack – a power which was just as much an enemy of al-Qaeda as the U.S. was. That power was Iran.
That meant that certainly by 2014 the United States and Iran understood that they were on the same side of a struggle that, in the U.S., represented a primary concern of the American people for the past 15 years.
On the Iranian side the concern was even more immediate because the aggressive behavior of ISIS threatened Iran’s western border as well as its Lebanese ally, Hezbollah. Given this situation, the last thing both countries wanted was open hostilities with each other. That encouraged both parties to work hard to settle the dispute over Iranian nuclear power.
The Divergence
Unfortunately, Israel, and by extension the American Zionist lobby, had lost interest in U.S. concerns about al-Qaeda. Indeed, Tel Aviv had come to take the opposite point of view, seeing some merit in Islamic terrorists as long as they were Sunnis.
One has to keep in mind that the Israelis are obsessed with Shiite Iran and its nuclear energy program, which Prime Minister Benjamin Netanyahu has hysterically proclaimed a danger to the survival of Israel. From that point of view any enemy of Iran is a friend of Israel – even if it is al-Qaeda.
Indeed, in 2013 Michael Oren, then Israeli ambassador to the United States (actually he grew up in West Orange, New Jersey), told the Jerusalem Post, “We always wanted Bashar Assad to go, we always preferred the bad guys who weren’t backed by Iran to the bad guys who were backed by Iran.”
A year later, Oren was at an Aspen Institute Conference and declared that Israel would prefer the victory of ISIS to the continuation of an Iranian-backed Assad. Nor have the Israelis been shy aboutacting on this preference. They have established a non-aggression pact with an al-Qaeda Syrian affiliate called the al-Nusra Front, cared for al-Nusra wounded in Israeli hospitals, and mounted attacks on the Lebanese and Iranian forces opposing al-Nusra.
So, at least in Syria, Israel is actively supporting a group that had, in an early incarnation, attacked the U.S. – one that represents forces that still pose a major worldwide risk to U.S. security. Perhaps someone ought to update Congress on this point.
This rearrangement of allies has made for strange bedfellows – not only the U.S. and Iran, but also Israel and Saudi Arabia. And that brings us to the present situation in Yemen. Until the recent Saudi air strikes in Yemen, that country was the most active site of U.S. drone attacks against al-Qaeda operatives.
But the Saudis don’t see the war on al-Qaeda as any more important than the Israelis. Their main concern is, once more, Shiite Iran whom they see as much more an enemy than either jihadists or Zionists. So the Saudis have thrown a temper tantrum over the recent deal over Iran’s nuclear program.
Part of their acting out was to tell Washington to pull its drone operators out of Yemen because the Saudis were going to bomb that country and particularly its Shiite Houthi population to ruination. Ruination of course, means the creation of a power vacuum in Yemen, and just as in Syria and Iraq, power vacuums create the ideal breeding ground for extremist groups like al-Qaeda.
Finally, there are unconfirmed reports that at least some of the munitions the Saudis are dropping on Yemen are made in Israel.
Obviously the real “concerns and interests” of the United States in the Middle East have noticeably diverged from those of Israel. As a consequence Israel is now loudly complaining that Washington has abandoned it.
Well, Washington might do well to play the same game – to loudly complain about Israel’s traitorous behavior. After all, the U.S. gives that country a lot of money and weaponry and now the Israelis chose to support their benefactor’s enemy.
We can count on the Zionist lobby to try to obfuscate this fact. And, given that their financial and ideological power helps shape self-serving political interests in Congress, they may be able to pull it off, at least in that venue. They are also financially backing the Republicans when it comes to the 2016 presidential race. Can those politicians who support the Israeli perspective win that election?
Hopefully, the Israeli point of view will now prove to be a hard sell when it comes to the American voter. The recent agreement with Iran has created a new reality for the country’s foreign policy – one that is consistent with the popular desire for no further U.S. military involvement in the Middle East.
It is going to be difficult for bought-off politicians, even those allied with Fox TV, to throw everything into reverse and declare al-Qaeda an ally and Iran still the mortal enemy. With some good luck, that will translate into political failure in 2016 for anyone who wants to undo the new accord with Iran.
Lawrence Davidson is a retired professor of history from West Chester University in West Chester PA. His academic research focused on the history of American foreign relations with the Middle East. He taught courses in Middle East history, the history of science and modern European intellectual history.http://www.tothepointanalyses.com/
Perhaps the biggest, and hardest to deny, indication that something has changed has been the British governments’ decision to join the China initiated Asian Infrastructure Investment Bank as a founding member. What this means is that the British, and the City of London Financial, district have split with the US financial oligarchs who own the Federal Reserve Board, the IMF and the World Bank. The other thing is that, starting on March 20th, the British bullion banks will cede control of the daily gold price fix to regulators, paving the way for control of the gold market by the BRICS. This means that London, Singapore and Hong Kong financial markets are moving to the new financial system. This leaves only two of the world’s major financial markets, Tokyo and New York, under Khazarian control. As you will see below, Tokyo too is about to break free.
LD: An Israeli publication has suggested that nuclear bombs should be launched at Iran and Germany—wiping out Tehran, Isfahan, Berlin, Munich, Hamburg, Nuremberg, Cologne, Frankfurt, Stuttgart, Dresden, and Dortmund. “Twenty to thirty bombs,” Jewish writer Ben-Eliyahu raves, “will get the job done.”
